​Motivele tradiționale românești și semnificațiile lor

31/07/2020
Wagner Arte

Cu o simbolistica bogata si o istorie fascinanta, motivele traditionale romanesti vorbesc despre viata taranului roman: comuniunea cu natura si obiectele din jur.

Povestea specificului nostru tradițional înseamnă multe și infinite simboluri românești, încărcate de magie. Nu odată specialiştii în tradiţia populară românească au vorbit despre acele însemne magice cusute cu grijă, care aveau menirea de a proteja purtătorul de spiritele rele. Și despre faptul că tinerele moşteneau de la bunicile lor sau de la mamele lor nu doar arta meşteşugului popular. Ci și rugăciunile potrivite care se spuneau obligatoriu înaintea începerii torsului lânii, a ţesutului sau a împletitului firelor. De exemplu, în partea de sud a ţării iile erau și mai sunt încă ţesute cu borangic. Iar în toate regiunile sunt accesorizate cu broderii la gât şi mâneci şi cu mărgele. Toate acestea nu sunt folosite întâmplător, deoarece ajută la conturarea motivelor tradiționale românești, a căror inefabilitate nu se poate pierde în negura timpului, întrucât timpul nu le poate cuprinde.

Ce semnificație au motivele tradiționale românești

Dacă este să ne focalizăm strict pe spectaculozitatea unora dintre motivele românești - motive care i-au atras și pe unii dintre designerii occidentali de-a lungul vremii, semnificația e profundă. Aceste motive tradiționale pe care totdeauna vom pune, cu mândrie, amprenta “ale noastre”, au rolul de a înfrunta timpul. Cu acea magie despre care vorbeam mai înainte. Plus norocul binefăcător. Se poate spune, fără a greși, că motivele populare ale românilor fac parte din acel “cod secret” de supraviețuire al umanității. În ornamentica populară românească se găsesc o serie de motive cu mare efect estetic. Cum sunt cele fitomorfe, simbolistica fiind importantă, comună mai multor popoare. De pildă, Pomul Vieții. numit și Arborele Vieții sau Copacul Vieții, acest motiv străvechi conține în el năzuința spre nemurire a omului. În fapt, acest minunat mit se regăsește la toate popoarele Europei.

Majoritatea înțelesurilor motivelor rămân încă necunoscute, dar motivele tradiționale specifice României pot fi împărțite în categorii și după inspirație. Fie din natură, fie cele cu origine neclară sau simbolice. Motivele cunoscute astăzi se împart în: fiziomorfe (plante, animale și oameni) și skeomorfe (unelte sau obiecte).Ca un fapt poate nu divers, un motiv des brodat pe iile românești e motivul solar. Evidențiat fie sub forma soarelui sau a florii-soarelui, cât și stilizat, sub forma unuicerc. Vorbește despre divinitate, despre căldura soarelui, dătătoare de viață și generatoare de belșug, dar și despre ciclul vieții. Se spune că este motivul preferat al purtătoarelor de tradiții românești care brodează ii, pentru că ilustrează însăși esența vieții. Un fel de neîntreruptă roată a vieții.

Simboluri românești populare

Probabil unul dintre cele mai complexe “domenii” ale tradiției noastre populare îl reprezintă simbolistica. Un simbol întâlnit destul de des atunci când este vorba despre semnificația motivelor tradiționale românești este Crucea. După propagarea creștinismului în Dacia romanizată, Crucea devine un simbol protector folosit împotriva duhurilor rele, deochi și vrăji. Apoi, mai avem Spirala - care înseamnă energie, mișcarea universală regăsită în om (una dintre culturile în care s-a regăsește Spirala este Cucuteni). Urmează Cercul - simbolul regenerării, al mișcării fără de început și sfârșit. În special în cultura PreCucuteni s-au folosit multe cercuri, cercuri concentrice, ca semn al regenerării, asociate imaginii solare. Nu în ultimul rând și Rombul are valoarea lui simbolistică. E forma pe care Constantin Brâncuşi a ales-o pentru ”mărgelele” din componenţa Coloanei infinitului. Și provine din vechea artă populară, potrivit etnologilor. Rombul este acel simbol primordial al nostru, foarte puternic. E și reprezentarea geometrică a oului, preia funcţiile lui vitale, darul său sublim.

Simbol

Regina Maria - acest simbol al României peste care cu greu se poate trece când se aduce în discuție tradiția populară, Principesa Ileana, Principesa Elena, sunt cele care au purtat ia românească cu mândrie. Manifestând o grijă deosebită în tot ceea ce a însemnat promovarea motivelor tradiționale românești la nivel mondial, în vremurile pe care le-au trait aceste femei puternice și deosebite. Deşi de origine

străină, suveranii României s-au identificat cu poporul român, promovând tradiţiileşi obiceiurile româneşti. Motivele noastre tradiționale au intrat în contemporan cu brio datorită artiștilor șimeșteșugarilor moderni. Fiind creativ “exploatate“ în favoarea unui public dornic de autentic. Iar produsele Wagner Arte - https://wagnerarteshop.com/ îndeplinesc cu brio această condiție a prezentului. În special o anumită colecție a Wagner Arte atrage atenția în cazul de față. Și anume Colecția Wagner Arte Țesături Românești - https://wagnerarteshop.com/tesaturi-romanesti-ro/. Colecţia Ţesături Româneşti reia o parte din temele inspirate din grafica artei noastre populare, pe care atelierul Wagner Arte le-a folosit în decursul anilor. Este vorba de o sursă de inspiraţie dragă atelierului Wagner Arte-scoarţele maramureşene – https://wagnerarteshop.com/platou-tesaturi-romanesti/Născută din pasiunea designer-ului pentru motivele și țesăturile românești, această colecție își propune, prin produsele care își desfășoară frumusețea pe site, să evidențieze faptul că autentic înseamnă și atunci când ne asumăm toate aceste minunate motive tradiționale românești care pot influența la nivel de frumos și evolutiv!