Cadoul de nuntă personalizat te scoate din anonimat

28/08/2019
Wagner Arte

Unii spun că ar divorța și s-ar recăsători de o mie unu ori – ca într-o interminabilă poveste a Șeherezadei, numai pentru a retrăi momentele de frumoasă nebunie generală ale nunții: bucurie, prieteni, euforie, cadouri... Alții, dimpotrivă, prezintă o anume...aversiune față de nunți, mai ales în ceea ce privește capitolul cadouri...Iată că avem o ecuație – nunta, cu mai multe necunoscute – cadourile!

Dacă aveți de-a face cu o nuntă, gândiți-vă că nu puteți lăsa frâu liber kitsch-ului. Uitați de tradiționalul plic cu bani și haideți să fim eleganți. Măcar de câteva ori în viață – la momente importante, dacă nu rezistăm tot timpul să fim așa. Ca să ne lămurim însă, să vorbim un pic despre obiceiul darului de nuntă. Cu secole în urmă, la noi, la români exista tradiția zestrei miresei, aceasta fiind considerată drept cadou de nuntă din partea fetei. Orice fată bună de măritat trebuia să aibă zestre. În acest sens existau liste oficiale cu dota (zestrea) pe care o fată trebuia să o posede dacă intenționa să se căsătorească cu un bărbat de un anumit rang.

Prezentul a rupt pactul cu această tradiție. Prezentul are la activ tabloul nuntașilor care dau plicul cu bani, ori cadouri mai mult sau mai puțin simbolice, acele veșnice cadouri de nuntă necesare pentru casă nouă etc. Dar pentru că tot am adus aminte de „listele oficiale” ale zestrei din alte vremuri, să vorbim un pic despre posibilitatea listelor cu cadouri de nuntă pentru miri - ceva modern (extrapolând, putem spune și monden), occidental și mai ales practic. Și sigur vă doriți să vă îndepărtați de registrul tradițional de nunți.

Conceptul salvator

Această „soluție” vine de la americani, care în 1924 inventau aşa numitul „Bridal Registry”, cu ajutorul căruia cuplurile logodite se puteau înregistra la un magazin, stabilind o listă cu darurile pe care şi le doreau, iar ulterior indicau oaspeţilor adresa magazinului de unde aceştia le puteau achiziţiona cadourile. Iată că acest serviciu este astăzi foarte apreciat atât de invitații care caută cu disperare daruri pentru miri, cât și de miri în persoană – care, by the way, vă spun un secret: adoră tot ceea ce înseamnă cadouri de nuntă personalizate. Moda listelor de cadouri este tot mai populară la nivel mondial, conceptul fiind introdus şi în România de ceva vreme.

Este foarte simplu. De exemplu: Te-ai gândit să le iei mirilor un set de cești de cafea din porțelan (nota bene - din cele mai vechi timpuri, porțelanul a fost un indicator al luxului și eleganței). Alegi produsele care îți plac, iar pe invitația de nuntă comunici faptul că există un Wedding List deschis la magazinul X, sau la concept store-ul Y. În ceea ce privește alegerea unui concept store, trebuie să știi că termenul de concept store a aparut recent în peisajul comercial mondial, iar de câțiva ani este folosit și în România. E mai mult decât un magazin sau un boutique, pune de fapt la dispoziție un stil de viață, cu elemente unicat și produse în serii limitate cu semnătură de designer. La capitolul cadouri de nuntă intră și ceva important de semnalat celor ce se căsătoresc: sunt necesare cadouri pentru nași! Unii nași nu vor nimic, alții sunt mai pretențioși, alți nași iubesc cadourile simbolice – gen seturi de pahare din cristal, ori un set de butoni personalizați pentru naș și un colier hand made pentru nașă și așa mai departe. Recomandarea ar fi un cadou simbolic, însă de calitate. Nu uitați că rolul nașilor într-o nuntă este acela de „părinți spirituali”, fiind, de fapt, personaje centrale ale acestui eveniment important din viața mirilor. Ca un fapt inedit, aflați că pe vremuri, printre altele (cum ar fi broșele cu alură vintage, ori ceasuri de buzunar cu patina timpului sugerată) se făceau cadou nașilor cămăși tradiționale, respectiv fuste populare brodate manual.

Elegant, deosebit, frumos

Iată cum ceva costisitor, precum cadourile de nuntă, se poate transforma într-o surpriză plăcută pentru toată lumea, în ceva elegant, deosebit, frumos, care scoate din anonimat și trece cu brio proba timpului.

Găsirea cadoului perfect pentru nuntă nu reprezintă o sarcină ușoară. Dar... De ce să nu renunți la tendința de a oferi obiecte inutile, de a te axa doar pe anumite necesități, de a te limita la posibilitățile devenite deja clișee sau de a nu acorda prea multă importanță alegerii unui cadou potrivit.

Pentru a vă face mai ușor o idee, există diverse sugestii în sensul cadourilor de nuntă pe care le puteți cumpăra. Chiar dacă luați în calcul atât darurile tradiționale de nuntă, cât și cadourile unice pe care nu le veți găsi în orice magazin, nu vă gândiți că orice cadou poate mulțumi orice cuplu. Când dragostea plutește în aer și ești invitat să sărbătorești fericita uniune a doi oameni, trebuie să te prezinți la nuntă cu ce e mai bun, pentru a te remarca și a rămâne în amintirea mirilor. Sigur, poate fi dificil să ieși în evidență cu un anume cadou. Însă cu un cadou care va demonstra aprecierea ta pentru cuplul nou căsătorit sigur te vei evidenția, în sensul că mirii vor realiza că ai pus suflet în alegerea acestui dar. E adevarat că gestul contează, nu neapărat cadoul. Dar cadoul e un simbol și selectarea lui înseamnă artă și inspirație. Ați înțeles deja: noul trend este cumpărarea unui cadou simbolic, pe care cu siguranță toată lumea o să îl îndrăgească!


Articol scris de Roxana Elena Roseti. Storyteller @ Wagner Arte.